logo
Italian - ItalyRomână (România)Russian (CIS)Ukrainian (Ukraine)Português (pt-PT)Deutsch (DE-CH-AT)GreekEspañol(Spanish Formal International)French (Fr)简体中文(中国)English (United Kingdom)

Saturday 23rd of November 2024

Home
Adevăratul război PDF Imprimare Email
Scris de Vasile Gaviuc   
Vineri, 19 Iunie 2009 10:59

 În întreaga lume se desfăşoară o campanie dezastruoasă, care a atras cu tentaculele sale miliarde de oameni, intitulată cinic: „Moarte ficatului!”, „Moarte plămînilor!”, „Moarte la tot ce este viu!”, şi cel mai grav „Moarte Pămîntului!”.

Astfel, totul s-a întors cu fundul în sus, consumul de băuturi alcoolice, de substanţe psihotrope şi narcotice, de produse de tutun a crescut vertijinos, cu precădere în rîndurile tinerilor şi femeilor; valorile morale au devenit de doi bani, toţi luptînd contra tuturor: fata contra mamei, nepotul contra buneilor, vecinii între ei, ş.a.m.d., folosind ca arme intriga, ura şi dorinţa tot mai mare de a poseda şi de a deposeda pe alţii mai slabi.

 „Scopul scuză mijloacele”. Ca urmare, fiecare urmăreşte un interes material, utilizînd cele mai necurate şi ilegale metode şi mijloace de a progresa pe spatele altora, de a înşela fără scrupule, de a face cît mai mult rău, de a distruge, în sfîrşit, Pămîntul, care este sătul de locuitorii săi incapabili şi degradaţi, ce au uitat de toate valorile umane universale. Cu toate luările de cuvînt, de simpozioane, conferinţe, şedinţe ce vor avea loc de fecare dată acestea sînt „foaie verde”, ceva ce rămîne pe hîrtie  şi cu care cineva ingenios îşi şterge fundul la urmă. 

Adevăratul război se duce la nivel de idei, de conştiinţă, de mentalitate, dacă vreţi, la nivel de organism viu, or, orice exces, fie fizic, fie comportamental este egală cu moartea, cu distrugerea individului, societăţii, a Pămîntului în întregime.

Dacă este să dăm crezare misticilor sîntem în Era de Fier, care demonstrează toate simptoamele descrise mai sus, de involuţie culturală şi spirituală, de îndobitocire a omului (oare pornografia de orice gen nu face acest lucru?), de iluzie materială, de îndepărtare de adevărata origine şi  cunoaştere a omului, pe care orice „religie” sau „instituţie”, au încercat să explice necalitativ, dînd îndrumări haotice şi care au redus şi negat libertăţile fundamentale ale Omului (amintiţi-vă de Inchiziţie, de ameninţarea celor care doreau cunoaşterea ştiinţifică, etc).

Ştiu şi simt un singur lucru: că Dumnezeu ne dă o şansă, de a ne schimba, de a spori în noi Iubirea şi Lumina Divină, de a ne privi cu alţi ochi, de a ne ajuta unii pe alţii pentru progresul comun doar, cu atît mai mult, sîntem cu toţii cetăţenii Universului. Să ne amintim mereu acest lucru, să dăm curs Marilor Schimbări.


blog comments powered by Disqus
 


Motorizat de great Joomla!. Designed by: Free Joomla Template, website hosting. Valid XHTML and CSS. Creative Commons License
Content of www.codru.eu by Codru.eu is licensed under a Creative Commons Attribuzione-Condividi allo stesso modo 3.0 Unported License.