Îi adresez, ca medic, unei paciente următoarele întrebări: „Cum vă simţiţi? Ce vă derangează? De când sunteţi bolnavă?”. La care ea, după o pauză apăsătoare, pe un ton ridicat, îmi spune: „Eto cito za discriminaţia?”. Încerc să aflu în ce constă această „discriminaţia”?, dar observ o agresiune în ochi şi în mişcări şi că ea vede în toate doar „discriminarea”, care constă în faptul că ar fi trebuit să încep ziua cu „Zdraste!” şi s-o termin cu „dosvidania”, fiind considerat, în propria ţară, ca un rătăcit al sistemului sovietic. Mă întreb şi vă întreb: oare de ce se întâmplă astfel? Explicaţia pe cât e de dificilă, pe atât e de simplă – lipsa de verticalitate a fiecăruia dintre noi. Am fost educaţi în smerenie faţă de „starşii brat”, care, odată intrat în casă, a devenit şi stăpân.
Mă adresez odată unei chioşcăriţe: „Daţi-mi „Literatura şi arta”, la care ea îmi zice: „Netu!”.
-Cum „netu!”, dacă aveţi în faţă săptămânalul?
Mi-l aruncă, zicând printre dinţi: „Tri rublea”.
– Se vinde în ruble, nu în lei?
– A kakaia tebe razniţa?
Intru într-un microbuz în care se aude asurzitor de tare „Kalina krasnaia, kalina...”. Îl întreb pe şofer: „De ce cântă atât de tare şi încă şi ruseşte?”. Îmi răspunde: „Nu-ţi place, nu asculta!”.
– Dar mă deranjează!
– Ei şi ce? Ceilalţi tac, înseamnă că le place...
Încerc să-i explic, dar nu mă aude şi nu vrea să înţeleagă.
Merg pe stradă şi citesc publicitate, inscripţiile de pe uşile magazinelor, ale instituţiilor statale – cu preponderenţă, în limba celor, chipurile, „discriminaţi”.
Iar tinerii noştri, în exclusivitate, îşi zic la despărţire: „Davai, poka!” sau „Hai, davai!”, precum şi alte „perle”.
Cel mai grav însă este că astfel de “formule” auzi şi de la studenţi, viitorii specialişti, care nu pot emite un gând fără a folosi cuvinte „parazite”. Chiar şi la prestigiosul PRO TV am impresia că sunt intervievaţi cei mai analfabeţi şi cei „discriminaţi”. Oare să nu existe în această ţară persoane care vorbesc frumos româneşte, care ştiu să răspundă corect la nişte întrebări?
Colegii mei, în prezenţa unui vorbitor de rusă, pentru ca acesta să nu se simtă „discriminat”, o trec la limba celui ce ne ignoră, umilindu-ne în propria Ţară.
Aceeaşi problemă – lipsa de verticalitate şi de mândrie naţională. Numai într-o ţară cu un astfel de popor e posibil revanşismul comunist.
În dezbinare, în lipsa de cultură, în lipsă de cuget naţional stă ascuns acest microb care ne contaminează şi, până la urmă, ne va distruge.
Să luptăm cu propria noastră „discriminare” în propria casă, să nu tolerăm revanşismul sub orice formă, să fim demni de limba ce ne apartine!