Friday 22nd of November 2024
Latest
Scris de Darii Sined
|
Marţi, 02 Iunie 2009 11:55 |
Noi condamnăm violenţele care au avut loc în zilele imediat următoare scrutinului parlamentar, fapt pe care Ambasada SUA în Republica Moldova şi Departamentul de Stat l-au declarat public. O explicaţie completă va consolida încrederea în instituţiile democratice ale Moldovei", se precizează într-o scrisoare de răspuns semnată de Secretarul de Stat al SUA, Hillary Clinton şi adresată preşedintelui în exerciţiu al R. Moldova, Vladimir Voronin.
|
|
Scris de Darii Sined
|
Sâmbătă, 30 Mai 2009 12:02 |
Cred că zicala "Piatra mică răstoarnă carul mare" este cea mai potrivită pentru a descrie situaţia actuală în Republica Moldova şi evenimentele care vor urma zilele viitoare. Este vorba despre AMN, partidul cu cele mai puţine voturi care a trecut pragul electoral. Anume aceştia, în frunte cu Urecheanu, sunt gata să "voteze un preşedinte din OPOZIŢIE" ceea ce ar însemna acceptarea alegerilor din 5 aprilie care au fost clar fraudate. Şi acuma nu ne rămîne decît să aşteptăm să vedem dacă într-adevăr Urecheanu se va transforma în acea "oaie blestemată" pe care tot el a inventat-o şi anume aşa a numit el pe acel(i) parlamentari care vor vota pentru preşedinte după alegerile din 5 aprilie 2009. Vă propun spre vizionare un video cu amînarea alegerii preşedintelui din 28 mai şi declaraţiile lui Serafim Urecheanu.
|
Ultima actualizare în Sâmbătă, 30 Mai 2009 12:12 |
Scris de Darii Sined
|
Marţi, 19 Mai 2009 19:21 |
Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă a emis, astăzi, o declaraţie în legătură cu o scisoare primită de la Procuratura Municipală în care i se cere să răspundă la un şir de întrebări în legătură cu recenta sa vizită în Statele Unite ale Americii. Mai concret, Chirtoacă trebuie să spună, care a fost scopul vizitei sale în SUA, cine a finanţat această vizită şi care sunt rezultatele ei. În declaraţia sa, Dorin Chirtoacă spune că, pentru deplasarea în SUA, s-au cheltuit 405 lei din bugetul municipal, restul cheltuielilor fiind acoperite de organizatorii vizitei.
|
Ultima actualizare în Marţi, 19 Mai 2009 19:30 |
Scris de Darii Sined
|
Marţi, 19 Mai 2009 00:04 |
Un filmuleţ care descrie intresele europei în Africa şi în particular Libia. Ceea ce favorează creşterea numărului de disperaţi care sunt gata, chiar şi cu preţul vieţii, să ajungă în Europa.
|
Ultima actualizare în Marţi, 19 Mai 2009 00:12 |
Scris de Elex O.
|
Luni, 18 Mai 2009 23:28 |
Trei moldoveni, printre care un fost poliţist la Moldova, au fost capturaţi de către o echipă de poliţie din Padova în urma unui turn de control în cantierele de construcţii. Cei tre cetăţeni a RM au sustras de pe un cantier un microbus încărcat cu climatizatoare. Nu ne rămîne decît să le urăm drum bun acasa la mamele lor, deoarece aici de ei nici Italia şi nici noi nu avem nevoie. Să Vă Fie Ruşine!
|
Ultima actualizare în Marţi, 19 Mai 2009 00:14 |
|
|
|
|
JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL |
Motorizat de great Joomla!.
Designed by: Free Joomla Template, website hosting. Valid XHTML and CSS.
Content of www.codru.eu by Codru.eu is licensed under a Creative Commons Attribuzione-Condividi allo stesso modo 3.0 Unported License.