Sunday 10th of November 2024
Maşa şi maşina |
Scris de Druta Mihail |
Vineri, 24 Iulie 2009 19:08 |
Maria Postoico, fost vicepreşedinte al parlamentului şi actualmente candidat pe listele PCRM la funcţia de nou deputat, merge la frizerie cu maşina parlamentului. E o deprindere mai veche de a cheltui benzina statului, dar mai este ceva la mijloc: în doar trei zile comunista Postoico reuşeşte să cheltuiască la frizerie cam tot atâţia bani cât constituie pensia medie a unui bătrân din R. Moldova - circa 600 de lei.Ani în şir, zilnic, comunista Postoico, înainte de a merge la serviciu, trece pe la un salon de lux din str. Petru Movilă din Chişinău. În declaraţia de venit, prezentată Comisiei Electorale Centrale înaintea alegerilor din 5 aprilie, Maria Postoico a indicat că timp de doi ani a obţinut un venit de 252.471 lei din salariul de deputat şi 149.190 lei din activitatea de creaţie şi pensie. Fiind fostă judecătoare, Maria Postoicoprimeşte lunar o pensie de circa 6.000 de lei. Ţinând cont de faptul că sunt 22 de zile lucrătoare, am calculat că deputata comunistă cheltuieşte lunar, doar pentru coafură, circa 5000 de lei, adică aproape toată pensia sa. Maria Postoico, cea care luptă împotriva sărăciei din R. Moldova, nu merge la salonul de frumuseţe pe jos, ci cu maşina de serviciu de la parlament. Ea foloseşte maşina în scopuri personale, şi chiar intime am spune, în pofida faptului că nu mai are niciun drept moral să o facă după dizolvarea legislativului. Nu ţine cont membra PCRM nici de etica şi morala de concurent electoral care, în condiţii sănătoase, nu ar trebui să folosească resursele administrative în campania electorală. Dar cum să apari în faţa pensionarilor fără a purta pe cap o coafură de 200 de lei bucata? Cum să vezi deosebirea dintre tine şi ei, dacă nu cobori dintr-un automobil de lux? După lectura informaţiei alăturate, nu e greu de imaginat ce va face comunista Postoico în dimineaţa zilei de 29 iulie 2009… Aşadar, la 29 iulie 2009, ziua alegerilor parlamentare anticipate, apriga luptătoare împotriva sărăciei din Moldova, va merge, conform deprinderii sale vechi de a cheltui banii statului, cu maşina de serviciu la salonul de frumuseţe. Iar după careva timp, scufundată confortabil între pernuţele de pe bancheta din spate a maşinei de lux cu numere de înmatriculare parlamentare, se va privi in oglinjoară pentru a-şi admira încă o dată coafura sclipitoare, sprîncenele arcuite, buzele vopsite, obrajii fardaţi, etc., etc. Apoi maşina se va opri, şoferul de serviciu va deschide grijuliu uşa dreaptă din spate, iar dînsa, bine dispusă si mîndră de importanţa sa, va porni cu paşi siguri spre secţia de votare. In acea clipă, ea nu se va gîndi deloc la moldovencele din străinatate: cum vor participa ele la alegeri? Vor reuşi să capete eliberarea de la serviciu? Si cum se vor descurca ele cu transportul pentru a se deplasa sute de kilometri pină la Ambasadă sau Consulat? Nu se va gîndi nici respectiva tovaraşă, nici toţi baronii roşii, la sutele de mii de moldovence care, din cauza guvernării proaste din ţară, au luat calea străinătăţii. Ele muncesc din greu nu pentru coafuri scumpe si maşini de lux, dar pentru copiii rămaşi singuri, pentru părinţii bătrîni… Din banii lor se plătesc salariile si pensiile în ţară, nu din “gumanitarca” comunistă făţarnică! Pe munca lor se ţine Statul Moldova, nu pe propaganda comunistă criminală! Iar acum baronii roşii au hotărît să le lipsească chiar si de dreptul de vot... Dar numai prin participarea moldovencelor din străinătate, dar şi a bărbaţilor lor, la alegerile din 29 iulie 2009 se poate schimba în bine situaţia din Moldova! Dacă se înţelege acest lucru, se va obţine şi eliberarea de la serviciu, se vor găsi şi mijloacele de transport necesare! Căci participarea la vot aduce victoria! La 29 iulie 2009 poporul va învinge! La 29 iulie 2009 Moldova va deveni libera! P.S. Pentru alegătorii moldoveni din Parma si provincia, în ziua alegerilor din 29 iulie 2009, orele 07.00-08.00, 13.00-14.00 si 17.00-18.00, este organizat transport gratis Parma (via dei Mercati) – Bologna – Parma. Relatii la tel.: 32 84 82 62 32, Elena Extras din articolul lui Natalia Hadârcă, Timpul de dimineaţă. |
Another News
- Unde sunt ecologiştii din Moldova?
- Programul-pilot de Atragere a Remitenţelor în Economie
- Procedura de pre-proces de soluţionare a litigiilor
- Pe cînd eram și noi clandestini
- Declaratia lui Andrei Popov - Asociatia pentru Politica Externa
- Un minut de reculegere în memoria lui Valeriu Boboc
- Dorin Chirtoaca, duminica 12 aprilie ora 13:00
Popular
- testitaliano.interno.it, cum?
- Nostradamus prezice al Treilea Război Mondial
- Cine n-a dormit pe piatră între străini nu știe prețul rogojinii de acasă.
- Cristos a inviat!
- Jos comunistii!!!
- Decretul fluxurilor 2011, când, cum şi care pot face o cerere pentru ocuparea forţei de muncă?
- fluxurilor Rezultate 2011, a verifica on-line
Motorizat de great Joomla!.
Designed by: Free Joomla Template, website hosting. Valid XHTML and CSS.
Content of www.codru.eu by Codru.eu is licensed under a Creative Commons Attribuzione-Condividi allo stesso modo 3.0 Unported License.