Nu pot să nu fiu de acord cu afirmaţiile prietenului meu Sined, cînd scrie că este foarte necesar ca instituţiile publice din Republica Moldova să ia o atitudine consecventă şi insistentă faţă de introducerea studierii religiei în şcoli, licee şi, de ce nu, în universităţi.

    Dar problema care se pune este modalitatea şi forma în care se va preda noul curs în instituţiile de învăţămînt. Or, conform DEX-ului, religia este formă a conştiinţei sociale care se caracterizează prin credinţa în fiinţe sau forţe supranaturale (Dumnezeu, zei, îngeri, demoni, etc.), prin oficierea unui cult şi prin existenţa unor organizaţii şi instituţii corespunzătoare. După cîte îmi aduc aminte de anii de şcoală şi din practica altor state, predarea religiei se manifesta prin expunerea de fapte istorice de proroci, profeţi, apostoli, evenimentele care se desfăşura în jurul acestora şi care sînt cuprinse în Vechiul şi Noul Testament, care constituie actuala Biblie, concretizate în două legi: cea veche şi cea nouă. 

    Ceea ce vreau să expun acum reiese din faptul că ar fi necesar să fie predată nu religia care se referă la forme, ci însăşi morala care trimite la conţinut, la însăşi trăirea dumnezeiască. Or, religia este egală cu oficierea unui cult, a ceva abstract, cu toate formele de manifestare (a se vedea religiile actuale ale lumii). Ceea ce uneşte şi va uni oamenii de pretutindeni, nu va fi aceste forme diferenţiate care acutizează conflictele dintre ei (exemple: evreii şi arabii, catolicii şi ortodoxii), ci morala  cea mai adîncă va fi la baza chezăşiei unei fraternităţi mondiale.

    Vorbind de cele 2 părţi ale Bibliei, mă refeream la legea veche şi cea nouă. Legea veche, numită şi Legea lui Moise face trimitere la existenţa unui Dumnezeu al mîniei, care nu acceptă orice abatere de la normele religioase stabilite, în caz contrar individul este pedepsit în aceeaşi măsură cu fapta pe care a săvîrşit-o. Specific pentru această perioadă exista perceptul: "Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte", în sensul că persoana nu era iertată, chiar dacă cerea îndurare, putea fi bătută, omorîtă... Din păcate, această lege guvernează lumea actuală fiind mai acceptată decît cea dea 2-a lege, cauza fiind faptul că lumea nu a evoluat spiriual rămînînd la starea de conştienţă a trecutului.

    Legea cea nouă, numită şi Legea Lui Hristos descrie un Dumnezeu al Iubirii, al Milei, Sacrificiului pentru apropele său, al Lepădării de Sine, care se identifică cu purtarea Crucii (aici e vorba de ceva simbolic, or, crucea este destinul uman care se amestecă cu destinul lumii, al macrocosmosului, pentru o evoluţie spre perfecţiune). Cel mai mare percept al lui Iisus Hristos este "Iubeşte-l pe Dumnezeu", iar al doilea îl completează pe primul: "Iubeşte-l pe duşman (aproapele) ca pe tine însuţi", care se exprimă printr-o pildă- de ţi-a dat cineva o palmă pe obraz, întoarce-l şi pe celălalt. Sensul acestei pilde e că exteriorul cuiva poate suferi, dar în interior trebuie să fie doar iubire, pace şi compătimire faţă de "duşmanul" ignorant. Din practica mea zilnică, puţini aplică legea lui Hristos, ceilalţi fiind mîndri, invidioşi, pîritori, etc. De aceea încă din pruncie, copilul trebuie deprins cu morala guvernată de legi atît de simple că ecliptează toate religiile din lume.

    Religia, după Marele Eminescu, este "o frază de dînşii inventată", că cum se face că cei care se declară catolici, protestanţi, ş.a.m.d. conduc lumea în intuneric prin violenţă, conflicte armate, corupţie, scandaluri de orice gen, fără a a face apel la adevărat Raţiune, care este Lumina cea Veşnică, ce se descoperă în morala nemuritoare.