Mii de italieni practică stomatologia cu diplome false româneşti |
Scris de CodruBot |
Duminică, 30 Mai 2010 19:37 |
Un stomatolog din cinci profesează în Italia fără să aibă calificarea necesară, iar mulţi dintre falşii dentişti din Italia şi-au cumpărat diplome din România, susţine Asociaţia Italiană a Dentiştilor. O mie de astfel de cazuri sunt depistate de poliţie în fiecare an, însă făptaşii scapă doar cu o amendă de 500 de euro. Stomatologii necalificaţi plătesc, apoi se mută şi îşi deschid un nou cabinet, într-un alt oraş. Preşedintele Asociaţiei Italiene a Dentiştilor, Giuseppe Renzo, spune că 70 la sută dintre stomatologii necalificaţi sunt de fapt tehnicieni dentari, informează guardian.co.uk. O bună parte a celorlalţi şi-ar fi cumpărat diplomele din România sau din alte ţări proaspăt intrate în Uniunea Europeană, susţine Renzo. La Repubblica a publicat, recent, povestea unui fals urolog, care a reuşit să se înscrie la un curs de specializare, pe baza unei diplome false, deşi nu avea nici un fel de studii medicale. Ulterior, s-a angajat la un spital din Trieste, unde a efectuat sute de operaţii. Omul a fost demascat, doar pentru că soţia lui l-a reclamat la poliţie, după ce a aflat că are o amantă. [ realitatea.net ] |
Ultima actualizare în Duminică, 30 Mai 2010 19:47 |
Another News
- Unde sunt ecologiştii din Moldova?
- Programul-pilot de Atragere a Remitenţelor în Economie
- Procedura de pre-proces de soluţionare a litigiilor
- Pe cînd eram și noi clandestini
- Declaratia lui Andrei Popov - Asociatia pentru Politica Externa
- Un minut de reculegere în memoria lui Valeriu Boboc
- Dorin Chirtoaca, duminica 12 aprilie ora 13:00
Popular
- testitaliano.interno.it, cum?
- Nostradamus prezice al Treilea Război Mondial
- Cine n-a dormit pe piatră între străini nu știe prețul rogojinii de acasă.
- Cristos a inviat!
- Jos comunistii!!!
- Decretul fluxurilor 2011, când, cum şi care pot face o cerere pentru ocuparea forţei de muncă?
- fluxurilor Rezultate 2011, a verifica on-line
Motorizat de great Joomla!.
Designed by: Free Joomla Template, website hosting. Valid XHTML and CSS.
Content of www.codru.eu by Codru.eu is licensed under a Creative Commons Attribuzione-Condividi allo stesso modo 3.0 Unported License.