Prima ediţie a Bienalei Diasporei s-a desfăşurat la Chişinău |
Escrito por Sined |
Martes 02 de Enero de 2018 18:01 |
Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Biroul relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat a organizat astăzi, la Chişinău, prima ediţie a Bienalei Diasporei. Evenimentul a reunit peste o sută de invitaţi, înalți demnitari de Stat, reprezentanți ai diasporei, migranți reveniți, reprezentanți ai instituțiilor partenere. Prezentă la eveniment, secretarul general al Guvernului, Lilia Palii, a menţionat că este onorată să participe la Bienala Diasporei 2017, un eveniment de promovare şi încurajare a diasporei, cetățeni ai Republicii Moldova stabiliți peste hotare și migranți reîntorși, care au obținut rezultate deosebite în diverse domenii. „Exprim sincera mea gratitudine și apreciere pentru fiecare cetățean al Republicii Moldova aflat peste hotarele ţării, care cu munca pe care o depune contribuie la promovarea imaginii și contribuie prin remitențe, prin investiții, la dezvoltarea socio-economică a Republicii Moldova”, a menţionat secretarul general al Guvernului, subliniind că în anul 2018 Executivul va continua eforturile în elaborarea politicilor și în implementarea unor acțiuni exprese în sprijinul diasporei. Programul evenimentului a inclus discursuri motivaţionale, mesaje de felicitare şi vast program artistic susţinut de reprezentanţi ai diasporei. De asemenea, astăzi au fost desemnaţi laureaţii Bienalei Diasporei 2017, concurs lansat în premieră cu cinci nominalizări la categoriile: jurnaliști în diasporă care au scris despre diasporă sau Republica Moldova în afara țării, migranți reveniți care s-au remarcat în diverse domenii, medici fără frontiere, participanți ai programului DOR care promovează Republica Moldova şi cu drag pentru acasă.
Laureații acestei Bienale sunt: Jurnaliști în diasporă – Bianna Golodryga Medici fără frontiere – Dorina Donici Din nou acasă – Valentina Geamănă DOR cu talent – Corina Diaconu Cu drag pentru acasă – Aura Vition.
Cu diplome de excelență au fost decernați: Gheorghe Bobeică, Raisa Ambros, Ludmila Furtună, Grigore Popușoi, Igor Furtună, Ana Niculăeș, Daniel Raicu, Nicoleta Louennous, Victoria Dunford, Tatiana Ciubuc, iar diplome de merit au fost acordate fiecărui nominalizat la cele cinci categorii. Concursul a fost lansat în perioada 23 noiembrie – 17 decembrie 2017, iar în perioada 18 – 20 decembrie s-a desfăşurat procedura de vot on-line, în urma căreia o comisie mixtă de jurizare a desemnat câștigătorii pentru fiecare categorie. Video YouTube aici: https://www.youtube.com/watch?v=fGeEW1h8ehY Sursa: http://cancelaria.gov.md |
Another News
- ¿Dónde están los ambientalistas de Moldova?
- Programa Piloto de Captación de las remesas en la economía
- La prisión procedimiento de solución de controversias
- Aunque noviembre fue ilegal y
- Declaración de Andrei Popov - Asociación de Política Exterior
- Un minuto de silencio en memoria del cadete Valeriu
- Dorin Chirtoaca, domingo 12 de abril 13:00
Popular
- testitaliano.interno.it, ¿cómo?
- Nostradamus predice la Tercera Guerra Mundial
- ¿Quién no ha dormido en la piedra entre extraños no sabe el precio de la alfombra de su casa.
- Cristo ha resucitado!
- Holanda comunistas!
- Decreto Flujos 2011, cuando, cómo y quién puede hacer una solicitud de empleo?
- Resultados de los flujos de 2011, de verificación en línea
Powered by great Joomla!.
Designed by: Free Joomla Template, website hosting. Valid XHTML and CSS.
Content of www.codru.eu by Codru.eu is licensed under a Creative Commons Attribuzione-Condividi allo stesso modo 3.0 Unported License.