Un tânăr era foarte supărat că nu are  mulţi bani, că nu-şi poate cumpăra tot ce-şi dorea. Se plimba trist pe stradă, neştiind cum să iasă din această situaţie. Dar, cum mergea el aşa, s-a lovit deodată de cineva. Mare i-a fost mirarea să vadă că, din neatenţie, a dat peste un om sărman, fără vedere. Încerca bietul om să se ajute cu un baston şi să găsească drumul spre casă. Tânărul nostru l-a ajutat, conducându-l de braţ.

Văzând cât sânt alţii de necăjiţi, tânărul nu s-a mai gândit, de atunci, decât la un singur lucru: cât de bogat este el. Nu  avea bani pentru tot ce şi-ar fi dorit, dar avea comoara cea mai mare din lume, pe care banii nu o pot cumpăra: sănătatea cu tot ce izvorăşte din ea-putere de muncă, bucurie şi voie bună. Acum îşi dădea seamă că sunt oameni care au rămas ologi în urma unor accidente. Dar picioarele sale îl puteau duce oriunde. Alţii au rămas orbi. El putea să vadă, clipă de clipă, toate frumuseţile din jurul său. Şi chiar a început să le vadă. De unde până atunci se gândea doar la "problema" lui- cum să facă rost de bani, acum lumea din jurul său devenise parcă altfel luminată. O simţire de bunătate se revărsa din sufletul său şi orice lucru de care se apuca îi sporea. Cu cât era mai binevoitor cu cei din jur, cu atât sufletul său afla mai multă linişte.

Mai mult, în scurt timp, chiar lucrurile pe care le râvnea cu ardoare altădată şi care îi păreau cu desăvîrşire inaccesibile, au început să vină spre el, în mod surprinzător, prin câştiguri cinstite.  Şi atunci a fost pătruns de un adevăr simplu de tot: însuşi omul, prin felul său de a fi, prin atitudini şi opţiuni, face ca lucrurile să se apropie sau să se îndepărteze de el, să facă parte din viaţa sa sau să intre în viaţa sa, într-un cuvânt- omul îşi face cu mâna sa sărăcia şi bogăţia.

Anonim