Un om cam posomorît, se plîngea într-o zi unui alt om pașnic și credincios, zicînd:

   - Nu știu ce au oamenii cu mine, de mă privesc cu fruntea încruntată și cu ochii răi!

   Acesta însă îi răspunde:

   - Dumneata ești de vină!

   - Cum așa, răspunse omul și mai posomorît și încruntat și aproape supărat?

   - Foarte bine! Ia uită-te puțin în oglinda asta cu chip senin, voios și zîmbind. Acela privi.

   Credinciosul îl întrebă:

   - Îți place?

   - Sigur că-mi place!

   - Acuma strîmbă-te, încruntă privirea și strînge buzele. Așa îți place?

   - Cred și eu că nu-mi place. Nu-mi place chiar deloc.

   Atunci credinciosul care era un om înțelept, îl mustră prietenește și-i zise:

   - Vezi, așa este și cu lumea. Dacă te uiți blînd cu chip senin și chiar zîmbind, așa se uită și ea la tine, iar dacă te încrunți și ai chipul aspru, tot așa se va uita și ea la tine. Așa că numai dumneata ești de vină, de felul cum se uită lumea.

   Uită-te frumos la lume și ea se va uita tot așa de frumos la dumneata. Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.