Adevărul, cea mai scumpă comoară! |
Scris de Gaviuc Vasile |
Vineri, 05 Iunie 2009 12:59 |
Adevărul, cea mai scumpa comoară! Cîndva, Marele nostru Poet naţional, Mihai Eminescu ne spunea cu o adîncă mîndrie şi fără teamă lăuntrică: „Sîntem români şi punctum”. Aici, în cuvînte atît de simple se ascunde un mare adevăr, cuprinzător şi profund, care nu se referă numaidecît la aspectul naţional. A fi român înseamnă a fi un Om cu simţul datoriei şi al responsabilităţii, care ştie să preţuiască valorile spirituale eterne şi întreaga creaţiune cuprinsă într-o iubire pură. Noi nu sîntem urmaşii Romei, cu oameni decăzuţi moral, ci urmaşii geto-dacilor, un popor străvechi, parcă intenţionat aşezat de Dumnezeu pe o bucată de pămînt, din care nu am plecat niciodată, cuprins între Nistru şi Tisa, Carpaţii Nordici spre Balcanii Orientali. Trebuie să respectăm memoria înaintaşilor, ai căror moştenire o regăsim printre perlele folclorului nostru din toate regiunile istorice, care imprimă un specific deosebit culturii noastre naţionale. Însăşi Limba Română (şi nu valahă, moldovenească, etc., cum ne învaţă duşmanii noştri străini) provine din fondul lingvistic geto-dac şi nu din romanizarea de două secole a doar sudului României de astăzi. Limba latină vulgară care provine din cea pelasgă (pelasgii sînt strămoşii tracilor, geto-dacilor şi, implicit ai românilor), a modelat limba noastră strămoşească, care a suferit modificări gramaticale şi fonetice de-a lungul timpului. Înşişi autorii din Antichitate, menţionau că pelasgii ocupau Europa Centrală şi Mediteraneană, avînd sediul în Munţii Carpaţi, care mai tîrziu au dus la naşterea vechii culturi romane şi greceşti. Limba noastră este una din cele mai frumoase limbi din lume, fiind un unicat – ea se aseamănă cu sanscrita indienilor, dintre care cea mai reprezentativ cuvînt e „OM”, ca divinitate celestă, Absolutul Suprem. Sub aspect etimologic, cuvîntul „român/ă” provine din „rahman”, care trimitea la „cel cu origine pură, celestă, regească”. Din „rahman” s-au distins cunoscutele ”brahman”, „roman”...Noi, cei care trăim în Republica Moldova şi România trebuie să conştientizăm adevărurile ce se ascund în istoria noastră, să nu ne balansăm într-o extremă în alta, să nu le facem jocul străinilor (romanii, barbarii, turcii, ungurii, ruşii, sovieticii/americanii şi iar ruşii/americanii). Eu nu incit ( nu chem) pe nimeni la violenţă, la ură interetnică pentru ce au făcut cei ce s-au perindat pe meleagurile noastre, distrugînd material şi moral soarta locuitorilor ei. Noi, trebuie să ne renaştem din propria cenuşă şi să spunem Lumii Adevărul, ca să clădim, toţi împreună, Noul Ierusalim. Trebuie să devenim oameni pioşi, cu credinţă adîncă, iar la conducerea României şi Republicii Moldova trebuie să fie adevăraţii patrioţi şi nu mierlanii lacomi şi laşi. Să dăm dovadă de curaj, iar Frica s-o îngropăm în Muzeul Istoriei. Aşa să ne ajute Cel de Sus! |
Ultima actualizare în Vineri, 05 Iunie 2009 22:46 |
Another News
- Unde sunt ecologiştii din Moldova?
- Programul-pilot de Atragere a Remitenţelor în Economie
- Procedura de pre-proces de soluţionare a litigiilor
- Pe cînd eram și noi clandestini
- Declaratia lui Andrei Popov - Asociatia pentru Politica Externa
- Un minut de reculegere în memoria lui Valeriu Boboc
- Dorin Chirtoaca, duminica 12 aprilie ora 13:00
Popular
- testitaliano.interno.it, cum?
- Nostradamus prezice al Treilea Război Mondial
- Cine n-a dormit pe piatră între străini nu știe prețul rogojinii de acasă.
- Cristos a inviat!
- Jos comunistii!!!
- Decretul fluxurilor 2011, când, cum şi care pot face o cerere pentru ocuparea forţei de muncă?
- fluxurilor Rezultate 2011, a verifica on-line
Motorizat de great Joomla!.
Designed by: Free Joomla Template, website hosting. Valid XHTML and CSS.
Content of www.codru.eu by Codru.eu is licensed under a Creative Commons Attribuzione-Condividi allo stesso modo 3.0 Unported License.