logo
Italian - ItalyRomână (România)Russian (CIS)Ukrainian (Ukraine)Português (pt-PT)Deutsch (DE-CH-AT)GreekEspañol(Spanish Formal International)French (Fr)简体中文(中国)English (United Kingdom)

Friday 20th of September 2024

Home
Politica tenebrelor PDF Imprimare Email
Scris de Oaspete   
Duminică, 31 Ianuarie 2010 08:58

   Politica în Moldova este o mare afacere, o goană permanentă după preamărire, după satisfacerea orgoliului şi a poftei de putere. Politica presupune o miză uriaşă care se bazează pe pomparea de bani din partea diferitor firme care, involuntar sau forţat, acordă subvenţii partidelor nesătule şi dornice de a se menţine pe linia de plutire. Ce câştigă firmele? În caz că aceste mişcări social-politice ajung la putere, ele sunt "datoare" să plătescă "subvenţii sau rentele" acestora (după cum doriţi) sub formă de protecţie fiscală, înlesniri la export, ş.a., care are o acoperire legală prin faptul modificării legislaţiei (de exemplu, cea vamală sau fiscală), în cuprinsul căreia se expun diferite cote de export sau import sau prevederea de reinvestire a profitului numai  pentru firmele mari (!).

   În Moldova, certurile politice între partide sau în interiorul acestora sânt în toi. Emigrările dintr-o barcă în alta a devenit un obicei ca schimbatul ciorapilor. În loc ca aceşti "trădători", "nemultumiţi" sau "frustraţi" să facă asemenea paşi, ei trebuiau să apeleze la tactica "glasului ce strigă în pustie", adică să încerce, la nivel intern, convocarea de şedinţe de lucru, congrese ordinare sau extraordinare, care să elucideze depăşirea atribuţiilor de serviciu ale conducătorilor de partide. Este adevărat, se găsesc şi oameni de onoare, cu alte viziuni, dar neregăsindu-se în cadrul formaţiunii politice, depun mandatele proprii. Căci, din păcate, în Moldova nu avem o clasă politică cu adevărat liberă, deoarece partidele se consideră proprietatea fondatorilor sau persoanelor "inteligente" şi nu aparţin colectivităţii pe care o reprezintă. Aceştia utilizează "bunul" după interese proprii, neţinând cont de opiniile membrilor, dar uită că datorită activităţii acestora în teritoriu şi cu suportul votanţilor, vin la putere. Ca urmare, oamenilor ar trebui să le de cea mai mare preţuire, nu firmelor hrăpăreţe. Dar setea de putere întunecă minţile, fapt ce duce la amnezie politică, având repercursiuni asupra stării de spirit al poporului, care suferă în mizerie şi întuneric. Unde-i lumina cea adevărată?

  Pentru a contracara acţiunile ilicite ale politicienilor, ar fi necesar ca în Codul Penal al RM, la capitolul "Infracţiuni contra drepturilor politice şi constituţionale ale cetăţenilor", să fie prevăzută infracţiunea privind "Promisiunile politice neonorate, în scopul inducerii în eroare a eletoratului", a cărei pedeapsă să fie interzicerea practicării oricărei activităţi politice. Pe de altă parte, ce îi constă pe oameni să ceară despăgubiri morale pentru promisiuni neonorate?

    Politicienii se complac în iluzia că sunt cei mai deştepţi, iar ceilalţi sunt ţărani care ştiu să rabde şi să voteze. Pentru ei scopul primar este de a se mândri că "uite am făcut ceva pentru Moldova!" şi de a se căpătui cu avantaje materiale. Dar ei uită că timpul trece, oamenii se trezesc, iar partidele decad, ca meteoriţii pe cerul nopţii. Nimic nu e veşnic, iar în urma lor rămân cenuşa banilor murdari.

   Spuneţi-mi, în memoria poporului, după 20 de ani de independenţă, a rămas vreun partid sau politician făuritor de bine? Niciunul măcar, niciunul! Niciunul nu s-a lepădat de sine ca să se sacrifice pentru poporul său. O, sfântă naivitate!


blog comments powered by Disqus
Ultima actualizare în Duminică, 31 Ianuarie 2010 19:22
 


Motorizat de great Joomla!. Designed by: Free Joomla Template, website hosting. Valid XHTML and CSS. Creative Commons License
Content of www.codru.eu by Codru.eu is licensed under a Creative Commons Attribuzione-Condividi allo stesso modo 3.0 Unported License.