| Administraţia Obama se concentrează pe refacerea relaţiilor cu Rusia,  ignorând celelalte state din regiune, şi ar putea "vinde" R. Moldova şi  Georgia ruşilor, comentează în Washington Post un oficial al fostei  administraţii Bush.  "Administraţia Obama pare să se fi orientat către  o abordare "numai Rusia", ignorând şi chiar abandonând alte state din  regiune. Cel mai clar exemplu este unul de săptămâna aceasta. Într-un  mesaj pentru Congres, Barack Obama a declarat că situaţia din Georgia nu  trebuie să mai fie considerată un obstacol în analizarea de către  Congres a pactului de cooperare nucleară cu Rusia. Administraţia Bush a  semnat acest acord în mai 2008, dar l-a retras din atenţia Congresului  patru luni mai târziu, ştiind că va fi respins, din cauza invadării  Georgiei de către Rusia în august 2008. Forţele ruse continuă să ocupe  zonele separatiste din Georgia, încălcând acordul de încetare a focului. De asemenea, construiesc baze în regiunile  Abhazia şi Osetia de Sud, pe care Moscova le-a recunoscut ca state  independente. Situaţia este în continuate tensionată şi poate exploda în  orice moment", explică David J. Kramer, expert în Marshall Fund şi fost  oficial din departamentul pentru Europa şi Eurasia în fosta  administraţie Bush.
 
 Declarând atât de clar că situaţia din Georgia nu mai este un obstacol,  administraţia Obama îi abandonează pe georgieni şi dă aprobare Moscovei  pentru ca aceasta să continue atitudinea provocatoare la graniţele sale,  consideră expertul.
 
 "Interesul SUA în revigorarea Tratatului forţelor convenţionale în  Europa, din care Rusia şi-a suspendat participarea la sfârşitul lui  2007, trezeşte îngrijorări similare. În pofida eforturilor  administraţiei Bush pe lângă aliţi NATO şi alţi semnatari ai tratatului  de a răspunde preocupărilor ruse, Moscova a refuzat să respecte  angajamentele de la Istanbul din 1999, prin care Rusia şi-a luat  angajamentul de a-şi retrage forţele din Georgia şi R. Moldova. Aceste  ţări nu şi-au dat permisiunea pentru ca Rusia să fie prezentă în  teritoriul lor, dar problema s-a acutizat după conflictul ruso-georgian.  Rusia rămăsese cu doar o bază, Gudauta, din care ar fi trebuit să se  retragă, dar acum are mult mai mulţi militari şi arme în teritoriul  Georgiei, iar trupele ruse sunt în continuare prezente şi în R.  Moldova".
 
 "Oare, pentru a scăpa de chestiunile sensibile din agenda sa cu Moscova,  administraţia Obama va vinde Georgia şi R. Moldova, nemainsistând ca  Rusia să îşi retragă militarii din cele două ţări? Sau va face lucrul  care se impune, a-şi folosi eforturile de revigorare a Tratatului  forţelor convenţionale ca mecanism de facilitare a eventualei retrageri  ruse din Georgia şi R. Moldova?", se întreabă fostul oficial.
 
 "Prin neglijarea statelor din regiune, cu excepţia Rusiei, administraţia  Obama cedează Moscovei o sferă de influenţă. Obama s-a întâlnit şi a  discutat cu Dmitri Medvedev de mai multe ori decât cu oricare alt  lider", spune Kramer, în încheiere.
 [ cotidianul.ro ]  
 |