Un român care lucra în Italia a murit din cauza caniculei |
Scris de Natascia |
Vineri, 16 Iulie 2010 16:10 |
Un român care lucra pe un câmp în apropiere de oraşul italian Verona (nord) a murit după ce i se făcuse rău din cauza căldurii, informează site-ul Tgcom, potrivit Mediafax. Românul în vârstă de 37 de ani lucra pe un teren agricol în comuna San Martino Buon Albergo, situată în apropiere de Verona. Românul se afla pe câmp împreună cu fratele său şi lucrau la construcţia unei sere. Victima a fost transportată în stare gravă la spital, dar a murit în scurt timp. Se pare că decesul a fost provocat de temperaturile caniculare care afectează Italia. Protecţia Civilă italiană a lansat astăzi o alertă de caniculă de nivelul trei, cel mai ridicat, pentru 18 mari oraşe din ţară, între care Roma şi Milano, în timp ce Ministerul Sănătăţii a înfiinţat o linie telefonică gratuită pentru a veni în sprijinul populaţiei. Astfel, din nordul ţării (Trieste, Veneţia, Verona sau Genova) până în sud, la Neapole, peninsula se află sub influenţa unei mase de aer foarte cald şi umed, cu temperaturi cu aproximativ 5 grade Celsius mai mari decât media sezonului. evz.ro |
Ultima actualizare în Vineri, 16 Iulie 2010 16:18 |
Another News
- Unde sunt ecologiştii din Moldova?
- Programul-pilot de Atragere a Remitenţelor în Economie
- Procedura de pre-proces de soluţionare a litigiilor
- Pe cînd eram și noi clandestini
- Declaratia lui Andrei Popov - Asociatia pentru Politica Externa
- Un minut de reculegere în memoria lui Valeriu Boboc
- Dorin Chirtoaca, duminica 12 aprilie ora 13:00
Popular
- testitaliano.interno.it, cum?
- Nostradamus prezice al Treilea Război Mondial
- Cine n-a dormit pe piatră între străini nu știe prețul rogojinii de acasă.
- Cristos a inviat!
- Jos comunistii!!!
- Decretul fluxurilor 2011, când, cum şi care pot face o cerere pentru ocuparea forţei de muncă?
- fluxurilor Rezultate 2011, a verifica on-line
Motorizat de great Joomla!.
Designed by: Free Joomla Template, website hosting. Valid XHTML and CSS.
Content of www.codru.eu by Codru.eu is licensed under a Creative Commons Attribuzione-Condividi allo stesso modo 3.0 Unported License.