logo
Italian - ItalyRomână (România)Russian (CIS)Ukrainian (Ukraine)Português (pt-PT)Deutsch (DE-CH-AT)GreekEspañol(Spanish Formal International)French (Fr)简体中文(中国)English (United Kingdom)

Friday 20th of September 2024

Home Știri Latest Imigranţii arabi iau cu asalt Europa
Imigranţii arabi iau cu asalt Europa PDF Imprimare Email
Scris de Natascia   
Luni, 14 Februarie 2011 14:34

    Italia a declarat stare de urgenţă umanitară, din cauza miilor de refugiaţi care au traversat Mediterana în urma revoltelor arabe. Circa 5.000 de tunisieni au sosit în ultima săptămână pe insula italiană Lampedusa, aflată la 150 de kilometri de coasta africană.
    Marea calmă şi vremea bună au favorizat exodul. Cea mai mare parte a africanilor sosesc în bărci mici, de pescuit, care sunt interceptate de paza de coastă italiană.  „Situaţia e foarte dificilă", a declarat ieri-dimineaţă şeful portului, Antonio Morana.
    În ultima lună, mii de tunisieni au căutat refugiu în Europa, ca efect al revoluţiei din ţara nord-africană. Potrivit autorităţilor, numai săptămâna trecută au sosit în Italia circa 5.000 de imigranţi. Poliţia a estimat că peste 2.000 de africani se aflau încă pe insulă ieri, 13 februarie, în ciuda faptului că autorităţile trimiseseră avioane pentru a-i transporta pe continent. Sute dintre ei dorm sub cerul liber din cauza lipsei de capacităţi de cazare. Există şi un deficit de apă potabilă.
    Serviciul de Protecţie Civilă din Italia a înfiinţat o celulă de criză care să se ocupe de imigranţi. Italia a cerut ajutorul Uniunii Europene, avertizând cu privire la riscul unei „crize umanitare". Italia cere mobilizarea imediată a unei misiuni a FRONTEX (agenţia europeană pentru securizarea frontierelor), care să patruleze în largul coastelor Tunisiei, pentru a controla fluxul migrator.
    Tunisia e condusă de un "guvern de unitate" şi de un preşedinte interimar după ce fostul preşedinte, Zine al-Abidine Ben Ali, a fugit din ţară, la 15 ianuarie, sub presiunea protestelor de stradă. Senatul Tunisiei l-a împuternicit pe preşedintele interimar, Fouad Mebazaa, să conducă prin decrete. Agenţia ONU pentru refugiaţi spune că unii dintre emigranţi caută azil în urma mişcărilor politice din Tunisia, în timp ce alţii fug de sărăcie. Ministrul italian de Interne, Roberto Maroni, a criticat absenţa unei acţiuni europene concertate, declarând că UE a „lăsat Italia singură, ca de obicei".

unimedia.md


blog comments powered by Disqus
 


Motorizat de great Joomla!. Designed by: Free Joomla Template, website hosting. Valid XHTML and CSS. Creative Commons License
Content of www.codru.eu by Codru.eu is licensed under a Creative Commons Attribuzione-Condividi allo stesso modo 3.0 Unported License.