Nouă cetăţeni moldoveni au fost grav răniţi şi sunt internaţi, în urma unui accident rutier, care a avut loc azi dimineaţă, în apropiere de satul Kalinkova, Ucraina. Potrivit Serviciului Situaţii Excepţionale ucrainean, automobilul "Mercedes Sprinter" transporta 11 moldoveni.
Microbuzul, care transporta cei 11 moldoveni, a intrat într-un camion "Scania". Din fericire, nu a fost înregistrată nicio victimă. Persoanele, care au suferit leziuni corporale, au fost internate de urgenţă la spitalul central din raionul Makarovsk. Potrivit Serviciului de Presă al Ministerului Afacerilor Externe de la Chişinău, maşina aparţinea unui cetăţean moldovean din raionul Hânceşti. Vinovat de accident se face şoferul microbuzului.
Add a comment
Informăm toți cetățenii Republicii Moldova aflați în Italia că la Consulatul R.Moldova la Bologna a fost numit Consul General Domnul Nicolae Nucă. Neprivind faptul că este în funcție doar de cîteva zile el s-a arătat a fi foarte interesat de condițiile de trai a moldovenilor din Italia și problemele cu care aceștia se confruntă, ca pe viitor să acorde ajutorul necesar."Ca să cunoști nevoile poporului trebuie să ieși în popor" și Domnul Consul așa și a procedat. Astăzi, 25 iulie 2010 în localitatea Cavriago, Reggio Emilia a avut loc întîlnirea între Domnul Nicolae Nucă și voluntarii asociației codru.org. Consulul a fost deschis, a răspuns la întrebările adresate și a ascultat propuneri din partea celor prezenți. Una din întrebări a fost pe tema referendumului care va avea loc pe 5 septembrie 2010, el va anunța moldovenii aflați pe teritoriul italian despre rezultatele desfășurării acestuia prin intermediul asociațiilor din Italia. Toți au rămas multumiți de întîlnirea de astăzi și de rezultatul acesteia. Noi,cei din echipa codru.org mulțumim mult Domnului Consul pentru timpul acordat în această zi de Duminică. Informațiile despre rezultatul desfășurării referendumului de pe 5 septembrie 2010 veți putea găsi ulterior la noi pe site.
Pe teritoriul comunei Polovragi, din judetul Gorj, se gaseste pestera cu acelasi nume. O legenda spune ca cealalta iesire este tocmai in Transilvania. Pana acum au fost cercetati doar 11 kilometri, insa cautarile continua. Se mai spune ca aici ar fi trait Zamolxe, zeul dacilor, iar stalactitele si stalagmitele sunt formate din lacrimile lui, dupa cucerirea Daciei de catre romani. Aceasta legenda este intarita si de faptul ca pe platoul de deasupra pesterii s-a descoperit o cetate dacica. Se poate vedea pictura "Moartea cu coasa". De asemenea, speologii au identificat forme calcaroase ciudate, pe care natura le-a creat de-a lungul sutelor de ani. "Pestera lui Pahomie" de la Polovragi este cea mai mare si cea mai interesanta dintre pesterile vaii Oltetului. Este o pestera lunga de peste 9.000 m cartografiati, avand galeria principala in cea mai mare parte orizontala din care se desprind mai multe culoare laterale in parte colmatate cu aluviuni. De-a lungul galeriei se disting trei sectoare. Primul sector incepe de la fosta resurgenta si pana la Culoarul Stalpului si incepe cu doua culoare laterale mici, mai important fiind cel din dreapta numit "Culoarul liliecilor". Galeria, electrificata, continua cu inaltimi de 2-8 m si latimi in jur de 10 m. Sunt frecvente prabusirile, scurgerile din tavan, hornurile; aici se deschid culoare secundare mici, dar destul de impodobite cu calcita. Sectorul Ogiva, delimitat de Culoarul Stalpului si Culoarul Sufocat, incepe la aproximativ 400 m de la intrare. Pe parcursul lui se mentine aceeasi latime, insa inaltimea variaza intre 0,5 si 2 m. Gradul de concretionare se reduce, plafonul corespunzand unei suprafete de strat. Ultimul sector de la Culoarul Sufocat si capatul nordic al galeriei continua pestera pana la un sorb colmatat. Aici inaltimea si latimea se reduc, iar formatiunile stalagmitice sunt mai numeroase spre extremitatile sectorului. Pestera Polovragi este relativ calda, umeda, lipsita de curenti de aer. Biospeologic, pestera este putin interesanta, avand o fauna saraca si o singura specie troglobionta: Trachysphera spelaea. Pestera prezinta deosebit interes din punct de vedere geomorfologic si peisagistic. Pestera Polovragi se poate vizita de miercuri pana duminica, intre orele 10.30 si 17.30, in grupuri organizate, insotite de ghid.
Averile celor mai bogați moldoveni - din nou în atenția opiniei publice. Portalul informațional-analitic AVA a făcut un top al celor maI bogați oameni din Republica Moldova. Topul se bazează pe un studiu realizat de experţii AVA, care au evaluat frecvenţa apariţiei în mass-media, gradul de influenţă asupra deciziilor politice etc. Vedeți mai jos lista celor 30 cei mai bogați oameni din RM:
1. Anatol Stati 2. Nicolae Ciornîi 3. Gabriel Stati 4. Vladimir Plahotniuc 5. Ion Sturza 6. Vladimir Filat 7. Veaceslav Platon 8. Mitropolitul Vladimir 9. Ilan Șor 10. Oleg Voronin 11. Natalia Vrabie 12. Vasile Chirtoca 13. Iacob Tihman 14. Nicolae Andronic 15. Vladimir Țurcan 16. Alexandru Oleinic 17. Valeriu Pasat 18. Emmanuel Grinshpun 19. Valeriu Guma 20. Dorian Berdos 21. Viorel Țopa 22. Alexandru Pincevschi 23. Valeriu Lazăr 24. Chiril Lucinschi 25. Victor Mikuleț 26. Călin Vieru 27. Victor Șelin 28. Mihail Titov 29. Vladimir Molojen 30. Leonid Volneanschi Potrivit AVA, este pentru prima dată când Mitropolitul Vladimir ajunge în acest top, clasându-se din start printre primii cinci. Experții au ajuns la concluzia că poziţia Mitropolitului Vladimir este explicată prin campania masivă de PR, în legătură cu proiectul politic al acestuia. Promovarea pe picior larg nu poate fi explicată printr-un ajutorul extern şi reflectă utilizarea gigantică a „fondurilor proprii”, spun experții. Se observă o tendință predominantă de politicieni, așa cum o treime din listă sunt politicieni, printre care premierul Vlad Filat, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, ministrul Tehnologiei Informaţionale şi Comunicaţiilor, Alexandru Oleinic, directorul „Registru”, Vladimir Molojen, şi patru deputaţi: Veaceslav Platon, Vladimir Ţurcan, Valeriu Guma și Călin Vieru. De această dată a fost trecut cu vederea de către experţi fostul primar al capitalei, liderul AMN, Serafim Urechean, care a avut, până nu demult, reputația unui om extrem de bogat. Poziția modestă de care se bucură Călin Vieru (locul 26) este explicată de către experți prin seria de scandaluri de familie și prin pierderile financiare în rezultatul divorțului. Următorul sondaj AVA este programat pentru luna octombrie 2010.