Ieri, la Chişinău au avut loc consultări  interministeriale moldo-italiene în domeniul consular desfăşurate sub  egida Ministerelor de Externe ale celor două ţări.   Delegaţiile,  constituite din reprezentanţi ai ministerelor afacerilor externe,  ministerelor muncii şi protecţiei sociale, precum şi ai ministerelor  afacerilor interne au efectuat un schimb de opinii cu privire la starea  actuala a relaţiilor moldo-italiene în domeniile respective.
În cadrul consultărilor au fost demarate discuţiile  privind  încheierea unui Acord în domeniul protecţiei sociale, un document de o  importanţă majoră, care ar contribui  substanţial la protejarea  drepturilor cetăţenilor RM aflaţi legal pe teritoriul Republici  Italiene. 
În contextul aprofundării cadrului juridic bilateral,  au fost negociate alte trei documente importante, printre care Acordul  de cooperare în domeniul migraţiei de muncă şi Protocolul de  implementare a acestuia, Acordul privind repatrierea copiilor minori  moldoveni aflaţi fără însoţitori pe teritoriul Italiei, precum şi  Protocolul de implementare a Acordului privind readmisia persoanelor  aflate în situaţie de şedere ilegală, semnat între RM şi UE.
În acest sens, au fost analizate   proiectele documentelor  menţionate, urmând ca  textele să fie transmise spre avizare  ministerelor şi instituţiilor abilitate ale celor două ţări.
În  cadrul discuţiilor s-a remarcat existenţa unui caracter special al  relaţiilor moldo-italiene. În acest context, semnarea acordurilor în  domeniul migraţiei de muncă, protecţiei sociale, precum şi a  protocolului privind readmisia vor deschide noi oportunităţi pentru  aprofundarea relaţiilor bilaterale şi vor contribui la dinamica intensă a  dialogului existent. 
Potrivit MAEIE, consultările au avut loc  ca urmare nemijlocită a înţelegerilor convenite în urma discuţiilor din  luna noiembrie 2010 de la Roma dintre Miniştrii de Externe ai Republicii  Moldova şi Italiei, Iurie Leancă şi Franco Frattini, în cadrul cărora o  atenţie specială a fost acordată măsurilor de protecţie socială a  cetăţenilor moldoveni aflaţi  legal în Italia.
[ interlic.md ]
        













