logo
Italian - ItalyRomână (România)Russian (CIS)Ukrainian (Ukraine)Português (pt-PT)Deutsch (DE-CH-AT)GreekEspañol(Spanish Formal International)French (Fr)简体中文(中国)English (United Kingdom)

Saturday 23rd of November 2024

Home
Peste 50 de cadavre au fost găsite într-o groapă comună din Mexic PDF Imprimare Email
Scris de Natascia   
Marţi, 08 Iunie 2010 09:52

   Un total de 55 de cadavre au fost extrase dintr-o groapă comună din statul Guerrero, aceasta fiind cea mai importantă descoperire de acest tip din Mexic, a anunţat luni Ministerul Public din acest stat situat în sudul ţării şi devastat de războiul dintre cartelurile de droguri. Groapa comună a fost descoperită într-o gură de aerisire a unei mine de peste 100 de metri adâncime, în urmă cu o săptămână, în satul turistic Taxco. "Sâmbătă seara, numărul total al cadavrelor recuperate din această fosă era de 55", a declarat în conferinţă de presă Albertico Guinto Sierra, purtătorul de cuvânt al Parchetului din Guerrero. Operaţiunile de căutare s-au "încheiat", a adăugat el. Numai patru cadavre au putut fi identificate cu certitudine, printre acestea numărându-se cel al directorului unei închisori. Autorităţile cred că groapa a fost folosită de mercenari ai cartelurilor pentru a se debarasa de victimele lor. Identificarea celorlalte 51 de victime ar putea dura între trei şi patru săptămâni, potrivit autorităţilor. Cadavrele au fost depuse în această groapă în ultimele şase luni, potrivit estimărilor anchetatorilor. Forţele de ordine continuă căutările în puţurile din apropierea minei din Taxco, unde vecinii au semnalat un miros fetid, a precizat Parchetul. Aproximativ 50 de familii s-au prezentat la autorităţile din Guerrero pentru a cere informaţii despre cadavrele extrase din această groapă, deoarece se tem că unele dintre rudele lor dispărute în ultimele luni ar putea figura printre acestea, a precizat Albertico Guinto. Statul Guerrero, situat pe malul Oceanului Pacific, este folosit ca zonă de tranzit pentru cocaina şi heroina importate din America de Sud, care sunt exportate apoi către Statele Unite, primul consumator mondial de stupefiante. Războiul cartelurilor de droguri a provocat moartea a aproximativ 23.000 de persoane în Mexic de la preluarea preşedinţiei de către Felipe Calderon, în pofida mobilizării a peste 50.000 de militari în întreaga ţară.

[mediafax.ro]


blog comments powered by Disqus
 


Motorizat de great Joomla!. Designed by: Free Joomla Template, website hosting. Valid XHTML and CSS. Creative Commons License
Content of www.codru.eu by Codru.eu is licensed under a Creative Commons Attribuzione-Condividi allo stesso modo 3.0 Unported License.