Începutul infernului |
Scris de Ion Pruteanu |
Duminică, 28 Februarie 2010 15:41 |
La momentul actual este în toi demolarea sistemului ingineresc de frontieră, o veche și urâtă moștenire de la fostul Imperiu Sovietic, după cum se exprimă actuala guvernare, căruia îi era ca un spin în fund (iertare să-mi fie pentru expresie). Ei (guvernanții) nu au ascultat argumentele celor care spuneau să mai rabde puțin, pentru că sârma ghimpată să fie ca o barieră de apărare, a pădurilor din lunca Prutului, de egoismul uman- de a lua tot pentru sine. Nici măcar populația nu a fost consultată de această chestiune inițiată de Guvernul Filat. Iată primul efect negativ: în comuna Zagarancea, s.Semeni, unii mai ingenioși, cu căruțe și instrumente de tăiat, au dat iama în pădure, fără frică, cărând acasă copaci de foc, ce-i drept mai uscate dar pe parcurs, luând și arbori mai tineri. Apogeul a fost consumat ieri, sâmbătă 27 februarie, când aceste fărădelegi au fost curmate într-o anumită măsură, de două echipe mobile ale Serviciului de Grăniceri, polițistul de sector și pădurarul-șef, intervenind și primarul comunei, Mihail Burlacu. Mi-i tare frică ca peste 2-3 ani mă voi trezi cu malurile pustiite ale Prutului, fără verdeață. Domnilor guvernanți, dacă nu mă credeți, interesați-vă de urmarea operei voastre la organele de resort din r.Ungheni... |
Ultima actualizare în Duminică, 28 Februarie 2010 20:50 |
Another News
- Unde sunt ecologiştii din Moldova?
- Programul-pilot de Atragere a Remitenţelor în Economie
- Procedura de pre-proces de soluţionare a litigiilor
- Pe cînd eram și noi clandestini
- Declaratia lui Andrei Popov - Asociatia pentru Politica Externa
- Un minut de reculegere în memoria lui Valeriu Boboc
- Dorin Chirtoaca, duminica 12 aprilie ora 13:00
Popular
- testitaliano.interno.it, cum?
- Nostradamus prezice al Treilea Război Mondial
- Cine n-a dormit pe piatră între străini nu știe prețul rogojinii de acasă.
- Cristos a inviat!
- Jos comunistii!!!
- Decretul fluxurilor 2011, când, cum şi care pot face o cerere pentru ocuparea forţei de muncă?
- fluxurilor Rezultate 2011, a verifica on-line
Motorizat de great Joomla!.
Designed by: Free Joomla Template, website hosting. Valid XHTML and CSS.
Content of www.codru.eu by Codru.eu is licensed under a Creative Commons Attribuzione-Condividi allo stesso modo 3.0 Unported License.