Numită după unii sărbătoare (ceea ce nu este corect, avînd în vedere multiplele probleme cu care se confruntă în viaţa de zi de zi persoanele cu disabilităţi), această zi a fost instituită în anul 1992, în scopul promovării şi protecţiei drepturilor, libertăţilor şi intereselor celor care au disfuncţii locomotorii, vizuale, auditive, etc. În acelaşi timp, atenţia opiniei publice faţă de aceşti invalizi este concentrată la maximum, în special de către autorităţile de stat, care acordă fie diferite ajutoare sau mijloace băneşti, fie că se încearcă a se petrece într-un anumit fel această "zi minunată".

    Dar se uită un lucru foarte important: persoanele cu disabilităţi nu are nevoie de mila cuiva o dată pe an, ci necesită înţelegere şi compasiune în fiecare zi, necesită o vorbă bună şi ajutor reciproc. Ei nu se vor a fi consideraţi marginalizaţi de restul societăţii, ei au puterea şi convingerea că pot făuri un viitor alături de ceilalţi oameni, că pot lucra într-un domeniu pe potriva capacităţilor proprii. Ceea ce este dureros reiese din faptul că există o discriminare, într-o anumită măsură muşamalizată de voinţa guvernanţilor că se fac tot posibilul ca persoanele cu disabilităţi să trăiască mai bine, care merge mînă-n mînă cu o percepţie negativă din partea unor membrii ai societăţii.

    Poate fizic sînt diferiţi, dar gîndim la fel, spiritual ne comportăm la fel, deoarece Dumnezeu nu alege între ai Mei şi ai altuia. Oriunde în lume este necesară schimbarea gîndirii, a mentalităţii, pentru ca să avem un climat de iubire faţă de cei mai trişti dintre noi.